April 27, 2011

Aveam ceva fructe de mare in frigider si chiar nu stiam ce sa fac cu ele. L-am intrebat pe Jamie Oliver dar era in lipsa de inspiratie si atunci am zis ca trebuie sa imi vina vreo idee in fata cratitei. La inceput am avut ceva emotii dar au trecut pe masura ce mirosul imbietor m-a asigurat ca sunt pe drumul cel bun. In 10 minute totul era gata si in mai putin de 2, farfuria s-a golit. Prin urmare, daca sunteti fan fructe de mare si ati incercat toate combinatiile de prin carti, aceasta reteta poate fi luata ca pe ceva nou:)


Ingrediente (2 portii):
200g penne
250g creveti si scoici
30g unt
Jumatate ardei iute
40ml vin rosu sec
Sucul de la doua lime
O mana rucola
O lingura ulei masline
Sare, piper

Mod de pregatire:
Se fierb pastele conform instructiunilor de pe pachet. Se scurg bine si se adauga o lingura de ulei de masline.
Se pune o tigaie la incins cu untul si se adauga crevetii si scoicile. Se lasa un minut pana se patrund la foc mediu, apoi se adauga ardeiul taiat marunt. Se mai lasa un minut si se adauga vinul. Se da focul mai tare si se lasa cateva secunde, pana scade putin apoi se adauga sucul de lima. Se mai lasa cateva secunde, se adauga piper si sare si se adauga pastele. Se amesteca bine, apoi se ia de pe foc, se toarna intr-un bol cu tot cu zeama si se adauga rucola.

2 comentarii:

  1. Eileen, ce bine arata pastele astea! mi-ar face placere sa poti participa la provocarea "Dulce Romanie" de luna mai, organizata de mine :) te pup, o saptamana frumoasa!

    ReplyDelete
  2. Multumesc, am sa trec sa vad despre ce este vorba:)

    ReplyDelete